luni, 5 mai 2014

Cum am ajuns Plimbareata?



Dorinta de a strabate plaiurile mioritice precum si pe cele mai indepartate a prins radacini inca de cand eram mica; pare si normal dupa ce am auzit in nenumarate randuri, cat de mult a umblat Fat Frumos dupa Cosanzeana. A plecat saracu’ tocmai peste sapte mari si sapte tari, iar drumul a fost foarte greu: avion nu, masina nu... iar la urma urmei, cat putea sa zboare si calul saracu’?

Cred ca tot jăratecul din poveste a avut reactii adverse si asupra mea, pentru ca intotdeauna mi-am dorit mai mult sa vad tarile indepartate decat orasele invecinte. Va rog sa nu ma judecati si sa nu ma expulzati, doar pentru ca a mea curiozitate zburda pe campii... la propriu. Tu chiar nu ti-ai dorit sa vezi cu ochii tai orasul fara strazi sau faimosul oras al luminilor? Pun pariu ca ti-ar placea sa te trezesti cu o ceasca de cafe au lait, la o cafenea micuta de pe Champs Elysee.




Se pare ca dorinta mea de plimbareala are radacini adanci si se trage din copilarie. Daca nenea Freud ar fi fost aici, cu siguranta mi-ar fi spus : „ti-am zis eu”. Din pacate, povestile s-au dus repejor si au lasat loc temelor si comentariilor de la scoala. Uite asa m-am intersectat cu niste carti si am invatat un peu de français si little English.

Cartea de franceza povestea intr-una despre frumusetile Frantei, (cam rarait ce-i drept), iar din cartea de English curgea o gramada de tea la 5 o’clock. Dupa atatea poze si povesti, curiozitatea a crescut si mai mult.

Nu trebuie sa mai mentionez de „indragostire” si toate povestile de dragoste nemuritoare. Multa cerneala a curs pe acest subiect iar harta lumii e plina de locuri in care au ramas urme ale unei iubirii simbolice. Literatura straina e plina de povesti care iti fac inima ... sa stea in loc :). In Verona, Romeo inca mai sta la balconul Julietei, iar in Sparta, Paris inca isi face planuri cum sa o rapeasca pe Elena din Troia.

Daca simti prea mult romantism si vrei sa iti revii e suficient sa citesti o poveste de dragoste autohtona. Personal, mi se pare ca autorii romani au un romantism aparte. Lapusneanu ofera doamnei Ruxandra o piramida facuta din capete de boieri, fiindca un smoc de flori ar fi fost desuet iar Ion poarta pentru Ana o dragoste presarata cu putin interes si mult cernoziom (un sol foarte fertil) .
Ooof, pana si mesterul Manole, „a pus-o pe Ana la zid, si a inceput sa o lucreze” (citat inspirat dintr-o perla de bac).

Totusi, pasiunea mea de plimbareala s-a implinit multi ani mai tarziu, abia dupa ce am intrat in campul muncii si am reusit sa o ud cu cativa euro la radacina. Dupa cateva clickuri, in mod miraculos, a aparut un bilet de avion si o rezervare la hotel. 

Ajunsa la destinatie, dorinta de plimbareala a crescut mai repede decat vrejul de fasole si a inflorit cu o multime de fotografii si amintiri frumoase: o poza cam scumpa cu romanii de langa Colloseum, o vizita prin Buckingham Palace, un rendez vu la Versailles si putin rasfat pe Riviera Franceza. Calatoriile mele urbane nu au depasit spatiul Europei si nu sunt multe la numar, dar as putea vorbi despre ele trei zile si trei nopti.

Daca tot e momentul confesiunilor, spune-mi, ce a starnit in tine spritul de Plimbareata?